2022 GasGas EC 250

22.11.2021

Lineup-ul enduro in 2 timpi al producatorului spaniol, GasGas, este reprezentat de modelele EC 250 si EC 300. Aceste doua dirt bike-uri livreaza performanta dovedita, pentru a va propulsa rapid pe podium.

Rafinat si fara complicatii, modelul EC 250 din familia de motociclete GasGas se bazeaza pe un motor performant in 2 timpi care ofera o livrare lina a puterii, alaturi de mentenanta redusa si fiabilitate ridicata datorita tehnologiei EFI.

Motocicletele enduro GasGas sunt construite sa arate bine si sa functioneze la cel mai ridicat nivel, astfel incat caroseria a fost gandita pentru a asigura armonie intre rider si vehicul, cu ergonomie perfecta si puncte de contact pentru libertate maxima de miscare. Designul modern si schema grafica pe rosu reflecta personalitatea vibranta spaniola. Saua cu profil plat si design ergonomic permite confort si control superior in toate conditiile.

Filtrul de aer poate fi detasat si schimbat foarte rapid, in doar cateva minute, fara a folosi deloc unelte. Ansamblul compus din acceleratie, manere si ghidonul Neken contribuie la control si confort sporit. Rezervorul din dotarea lui EC 250 si a celorlate modele enduro ofera capacitate de 8.5 litri. Cadrul foarte usor din otel taiat cu laser dispune de geometrie optima si asigura o manevrabilitate jucausa si cea mai buna stabilitate. Cadrul este finisat cu un strat durabil de vopsea rosie. Subcadrele tuturor motocicletelor enduro GasGas sunt scurte si dispun de un profil compact, remarcandu-se, de asemenea, prin greutatea usoara, astfel incat faciliteaza centralizarea masei in timp ce mentin o greutate redusa. Suspensiile WP XPLOR 48 ajustabile permit o manevrabilitate inalta.

Timp de mai multe decade, motoarele 250cc in 2 timpi au reprezentat alegerea cea mai populara in randul pilotilor enduro, oferind cea mai buna combinatie de putere si constructie usoara. Motorul din dotarea lui EC 250 vine cuplat la o cutie cu 6 viteze. Franele Braktec contribuie la o putere de stopare superioara. Jantele din aluminiu cu spite permit depasirea oricaror obstacole, in toate conditiile de teren: zone cu noroi, trasee pline de pietre, drumuri nisipoase, prin padure etc. Modelele EC in 2 timpi dispun de cel mai avansat sistem de managent la nivel de motor EMS (Engine Management System) disponibil in prezent pentru motocicletele off road de competitie in 2 timpi, ceea ce inseamna ca riderii se pot concentra asupra traseului de strabatut. „Creierul” sistemului il reprezinta unitatea de control electronic ECU, adusa la standardele prezentului cu cele mai noi harti digitale pentru a furniza cea mai buna performanta si livrare a puterii. EC 250 dispune de pornire electrica. Toate modelele enduro in 2 si 4 timpi din lineup-ul GasGas utilizeaza o baterie Li-Ion cu aproape cu 1 kg mai usoara fata de o baterie conventionala din plumb, mentinand greutatea per ansamblu a vehiculelor la minim.



Etichete



Review recente


26.11.2021

Kawasaki Ninja H2 SX SE a fost dezvaluita la EICMA 2021

Kawasaki a dezvaluit la salonul moto de la Milano noua Ninja H2 SX SE.Primul model sport touring din ...


26.11.2021

Fantic XEF 450 Rally a fost prezentata la EICMA 2021

La standul de motociclete Fantic de la show-ul EICMA 2021, o noua aditie in lineup-ul prod ...


25.11.2021

Scuterul Aprilia SR GT a fost prezentat la EICMA 2021

In cadrul show-ului EICMA 2021 de la Milano, Aprilia a venit cu mai multe noutati, printre care noul ...